gaitos.ro / Jurnale de calatorie / Scotia 2017 / Zbor peste Highlands

Zbor peste Highlands

Azi a fost zi de zbor! Era planuit inca de acasa un zbor de agrement deasupra Scotiei, dar cum asta depinde (si) de vreme, iar aici vremea e capricioasa, nu am fost siguri ca se intampla pana azi dimineata. Am facut planul pentru un zbor de 45 de minute la ora 9. La ora 7:10 suna ceasul, pregatiri, ceaiul (ce bine ca avem fierbator in camera!) cu cate un biscuit fiecare si la 8 si cateva minute ieseam pe usa spre a prinde autobuzul 11 ce urma sa ne duca la aeroport. Autobuzul opreste la 8:16 pe langa hotel si ajunge pe la 8:45 la aeroport.

Aeroportul e micut, dar totusi aeroport, nu aerodrom, statia e langa terminalul de pasageri, stim ca trebuie sa mergem spre parcarea de lunga durata si undeva in capat ar trebui sa fie Highland Aviation. Avem ceva de mers, parca deja se termina aeroportul, pana la urma ii gasim fix la coltul aeroportului. Intram, dam binete, ni se spune sa ne facem comozi, vine imediat cineva la receptie.

Ne asezam si atentia mi-e atrasa de harta de pe perete dar nu apuc sa ma uit bine ca vine receptionera. Primim formularele de completat, prin care ne angajam (intre altele) sa povestim la prieteni, rude, animale de casa si altii ce bine va fi fost sa zburam cu Highland Aviation. Dar desigur! Dupa ce terminam formalitatile ne mai uitam prin jur. Au de vanzare casti pentru intercom inclusiv de culoare roz, carti de instructie, veste, alte accesorii de zbor.

La un moment dat ruleaza pana langa birou un Piper mic (de 4 locuri) din care coboara o fata simpatica si mica de zici ca acum o sufla vantul! Dar cu epoleti pe umeri, se dovedeste a fi instructoarea cu care vom zbura. Ne ia in primire, ne conduce la harta si ne povesteste pe unde am putea zbura si ce ar fi interesant de vazut. Vrem sa zburam peste Loch Ness (desigur!) si eventual pe langa un castel. O intreb deca ar fi posibil ca la intoarcere sa mai facem un tur de pista cu touch-and-go, sa imi incerc mana (ii explic ca am avut licenta de ULM mai demult), eventual sa extindem programarea la o ora de zbor. Se aproba!

Odata finalizate aranjamentele iesim la avion (Piper PA-28). Incepem cu un mic instructaj despre cum sa ne urcam in avion, Cristina e prima, se sacrifica sa stea in spate, eu voi avea locul din stanga, Anna va sta in dreapta. Aranjamentul tipic elev-instructor, elevul sta unde sunt instrumentele primare de zbor. Ne potrivim castile (Cristina primeste casti roz!) dar inca nu ni le punem - cata vreme nu este pus contactul nici intercomul nu e activ. Ne avertizeaza ca se poate intampla ca motorul sa nu porneasca din prima, este frig si chiar daca a rulat cu avionul putin, se mai intampla. O asigur ca suntem obisnuiti cu motoare cu toane. Cred ca ne-a auzit si motorul, porneste din prima daca n-are pe cine impresiona. Anna verifica magnetourile (motoarele de avion cu piston au 2 circuite de aprindere separate, in mod normal functioneaza cu ambele dar la verificare se opresc pe rand si se urmareste ca motorul sa ramana in parametri), ma intreaba daca si "la noi" e la fel? Ii raspund ca da, si la noi se practica.

Ne punem castile, verificam ca ne auzim, porneste radioul sa asculte ATIS-ul^*, cu pixul in mana. Asta nu aveam acasa, de fapt nici pix nu cred ca era in avion. Noteaza identificatorul ATIS-ului, vantul, verifica altimetrul, gata ATIS. Soarele e suficient de jos pentru a-mi intra in ochi printre palele elicei, din fericire avionul are parasolare, ceea ce rezolva putin disconfortul. Ba inca pe al meu sunt trecute si vitezele importante. Ne anunta ca va vorbi cu turnul, vad si eu cum e procedura la un aeroport mai serios: Anunti ce ATIS ai ascultat, spui ce intentionezi sa faci, primesti cod de transponder (SQUAWK), il introduci si confirmi ca te vad pe radar, pe urma ceri aprobarea de rulaj. In timpul rulajului imi spune ca au 2 piste, si vantul e oarecum intre ele dar mai degraba ar avantaja pista scurta, de fapt e fix din fata daca nu s-a schimbat. Opinez ca mai bine din scurt cu vant de fata (oare ma incearca?), se declara de acord. Spune ca va mai verifica odata vantul cu turnul, ca poate nu e fix ca in ATIS. Intre timp rulam pe pista scurta (12-30) cu vant de coada, spre intersectia cu cea lunga. Intreaba, ne dau aceleasi date, cere aprobare de decolare de pe 30 se aproba, intoarcere 180 de grade, alinierea si suntem gata.

Ma anunta ca va efectua ea decolarea, imi va spune cand imi da controlul, confirm. Decolarea seamana si nu prea cu "Rebelul" pe care am invatat noi. Seamana in aceea ca raportul putere-greutate e cam la fel, dar difera pentru ca acest avion are jamba de bot deci nu sunt probleme cu ridicat coada de la sol sau vreun risc de capotare. Ne desprindem rapid si cateva momente mai tarziu imi spune ca pot lua comenzile, cantareste putin ce fac si ia mana de pe mansa. Ma anunta ca baga flapsul, ok, aproape ca nici nu se simte. Aparent nu urc suficient de abrupt, ma atentioneaza ca viteza optima de urcare e 70(noduri) eu eram pe la 90. Ok mai ridic putin dar sub 75 la viteza parca se infunda, nu-mi vine sa il las, ii spun, zice ok, probabil se amuza. Sesizez cosurile (cu fum/abur) pe langa care am trecut cu autobuzul, intreb, imi spune ca e fabrica de OSB. Comentez ca e un reper bun zice "da si in plus vezi si vantul dupa cum se duce fumul."

Continuam prin valea raului Ness (ce curge din lacul cu acelasi nume), imi spuna ca paralel cu el merge canalul Caledonian. E curios sa vezi doua ape paralele, oare de ce nu au facut raul navigabil? Ceva mai departe se intrevede Loch Ness (Lacul Ness) catre care zburam si noi. Ma uit in jur - numai paduri, unde naiba te duci daca te lasa motorul? Comentez, se amuza fata ca da, nu prea ai unde (ma rog, o fi stiind ea niste poieni pe care nu le vad eu), numai bine ce ajungem deasupra lacului, fix pe centru.

Asta face disponibilitatea poienilor mai putin relevanta, avem cam 1000 de picioare la altimetru, poate totusi prindem malul (ganduri de om cu prevedere). Pe neasteptate incepe sa scuture, destul de brusc dupa linistea de pana acum. Deh, relief, soare... Pune o mana pe mansa sa simta cum stau lucrurile, ma avertizeaza ca daca mi se pare prea mult pot sa-i dau controlul. "Deocamdata ma descurc, dau de stire daca e cazul" (cred ca a luat mana, nu o mai simt). "Daca zbori putin spre stanga si mai sus e mai liniste." Ok, putin motor, urcam, ia uite, nici 500 de picioare mai sus si asa e! Isi stie zona, nimic de zis!

Si in acest avion maneta de gaz e (tot) doar pe centru, dar mansa e stil volan, observ ca e mult mai comod sa tin mansa cu stanga decat "in avionul nostru" unde mai degraba imi incrucisam mainile, mai ales in timpul turbulentelor, rade cand ii spun. (Pare sa se amuze mereu, intr-un fel placut). Ma intreaba daca noi avem munti in Romania spun ca da, dar am zburat doar la campie, "Aha!" zice. (si parca aud o continuare in gand, de aceea nu esti obisnuit cu zborul in acest relief - cam asa e).

Vedem, adica ea prima, si ne indica, il vad si eu, apoi si Cristina - un castel construit fix pe un colt de lac. Zice ca putem sa viram spre el si sa coboram putin sa-l vedem mai bine, zis si facut.. oarecum. Cobor cam cu teama, reduce ea motorul mai mult, zice sa-l tin la 90, ok. Ma uit si eu cand la castel cand la instrumente. Cand parca mai avem vreo 200m deasupra lacului (dupa ochi, nu stiu altitudinea lacului), gand la gand: baga motor. "Incotro? Tin castelul in stanga, nu?" - "Da, prin valea care merge in dreapta". Cristina sta pe dreapta si cu virajul tot pe dreapta nu reuseste sa pozeze castelul, dar e frumos si restul peisajului.

Urcam din nou, terenul sub noi la fel, Anna: "Urca la 2000". Odata ajuns la altitudine estimez ca avem cam 300 de metri sub noi, am pornit de la nivelul marii, "cam 1000 de picioare altitudinea terenului, nu?" "Cam asa, pe alocuri chiar 1200-1300". E interesant cum arata terenul valurit si bej sub noi dar e doar iarba uscata, nu vegetatia ciudata din nord. Si nu mai e plin de copaci, pentru eventualitatea putin probabila a unei pene de motor. (Chiar daca in acest zbor nu e grija mea tot imi place macar sa am idee)

Pe ici pe colo cate o balta, de fapt lac, arata curios asa intre dealuri uscate. Colo-n zare se iveste un alt rau stralucind - Beauly, ne spune Anna. Este putina pacla, cat sa faca tinutul mai misterios, exact cum trebuie. In dreapta, vad podul Kessock si comentez ce bine arata. "Hai sa-l admiram mai de aproape!" vine replica. Viraj dreapta si apoi deasupra raului in coborare lenta. Il las putin in dreapta si apoi un viraj mai strans la dreapta ca sa il vada bine si Cristina, chiar daca nu am ajuns suficient de jos. Mai departe deja vad fabrica de OSB, un scurt moment de confuzie, Ana spune "urmeaza linia coastei" cumva eu inteleg "mergi spre fabrica" dar nu-i problema, un viraj stanga ne aduce unde trebuie. Anna ia legatura cu turnul, intreaba de vant, a ramas la fel deci vom ateriza tot pe 30 dar trebuie sa facem turul de pista mai lung ca sa lasam timp altui avion sa decoleze.

Ma incurca putin aranjamentul acestui aeroport, avea 3 piste dispuse oarecum in stea, acum una e complet inchisa (cred ca era 18-36), noi parem sa ne indreptam spre cea mai lunga (05-23) dar avem aprobare de aterizare pe 30 (12-30) care e mai scurta si pare invizibila. O vad intr-un tarziu (mica si perpendiculara pe directia de zbor) intreb daca facem turul de pista pe stanga, afirmativ, virez dreapta si apoi incepe sa turuie cu "downwind" si "base", tocmai nu mai stiu care-i care, noi numaram virajele, ii explic, ma linisteste "daca tii capul asta esti bine" apoi imi povesteste (de fapt aminteste, caci le stiam si pe stil international, dar in febra momentului mi-au scapat). Din fericire chiar daca terminologia difera, circuitul e la fel deci macar zbor pe unde trebuie. Imi reaminteste ca turnul ne-a solicitat sa lungim putin turul de pista, mai zburam putin pe latura "downwind".

Virajul 3 ("base"), cred ca am deviat putin caci aproape imediat fac 4 ("final"), cred ca nici nu am mai intrebat-o, nu a protestat, suntem putin in dreapta (evident mi-a iesit larg), ma rog, corectie petru aliniere, aproximativ in ax, mi se pare ca sunt jos, dau sa mai pun motor, zice ca nu e cazul suntem oricum sus, bine, fie, il duce la relanti. Viteza pe panta? 65-70 - ok, o tin pe acolo. Reusesc o aliniere in ax, totusi s-a schimbat vantul, bate putin din stanga acum, deci asta mi-a deformat mie turul de pista. Tin avionul destul de bine in ax si pe panta dar pana la urma ne mai trebuie putin motor (aha!) nu apuc sa intind mana ca a bagat ea, imi place cum ma ajuta doar asa subtil.

Pista pare sa fi fost mai lunga pe vremuri, acum incepe dupa intersectia cu 05-23 dar se vede asfaltul si pe bucata nefolosita, e putin ciudat. Evident ca dupa ajutorul cu motorul suntem cam sus (daca tot a pus mana pe el nu am mai fost prea atent) ma prind totusi zice sa nu ma ingrijorez ca e doar touch-and-go, nu trebuie toata lungimea pistei. De mandria mea ranita nu se discuta, ne apropiem de pamant, nu e timp. Indulcirea (flare) iese vag acceptabil, daca era aterizare adevarata faceam un bont de toata frumusetea, dar ma rog, cred ca ramanea folosibil si avionul. Nu e cazul, cum ating baga motorul in plin si trage in panta de urcare apoi ma lasa pe mine mai departe.

Nici nu mai stiu cum s-a decis virajul 1, cred ca am intrebat-o cand mi s-a parut mie ca avem destula altitudine, ok, pe asta il facem pe dreapta (mai sunt avioane care decoleaza pe 23, sa nu ajungem in calea lor) am intrebat-o daca pot sa fac 180 (1 si 2 la un loc, fara segmentul "crosswind") nu stiu daca m-a inteles dar nu a protestat la continuarea virajului, cine stie ce si-a imaginat. Incep sa ma invat cu zona, stiu unde e pista "noastra" acum dar nu sunt sigur unde sa fac virajul 3, ma indeamna mai devreme decat mi-ar fi placut, ma achit multumitor. Ochii dupa pista, virajul 4, alinierea - acceptabila si asta, panta, ok, in apropierea pistei isi face Anna simtita prezenta si pe mansa si pe palonier, ma las mai mult in voia ei. Face o aterizare "unsa” si felul cum simt comenzile e o lectie in sine.

O felicit in timpul rulajului, spune ca a fost aterizarea mea, nu prea cred, am simtit cand a luat initiativa si am lasat-o. Primesc un raspuns prietenos: "Mi s-a parut ca facem amandoi la fel". Imi place raspunsul dar posibil sa fi fost si de incurajare. Nu ca m-ar deranja. Ruleaza pana la locul de parcare din coltul lor de aeroport, opreste ce e de oprit, ma bag in seama intreband de frana de parcare si robinetul de benzina, imi spune ca ei nu obisnuiesc, oricum o sa plece din nou curand, ca robinetul de benzina mai degraba e un risc (ramane benzina pe conducte fix cat sa incepi decolarea si atunci te lasa motorul, stiu, s-a intamplat si la noi), o lamuresc ca la noi fiind aripa sus (implicit si rezervoarele) era oarecum necesar, rade ca i-am amintit fix de lucrurile pe care ei nu le fac.

Si cu aceasta aproape se incheie o experienta extrem de interesanta si placuta. O ultima surpriza - primesc o diploma "de onoare" ca am facut o ora de zbor in dubla la scoala lor. Ne mai laudam odata reciproc "mi-a placut sa zbor cu tine!", ne strangem mainile si gata.

Sunt vag nemultumit de lucrurile pe care le puteam face mai bine, Cristina ma consoleaza ca avion strain, tara straina, limba straina. E adevarat si pana la urma si faptul ca nu a tinut mai deloc mana pe mansa cat am avut controlul a fost un compliment in sine. Apropos, era foarte simpatica in felul cum punea doar 2 degete cand trebuia sa vorbeasca la radio (butonul de emisie e pe mansa). Tot simteam vag atingerea in mansa si apoi vedeam cu coada ochiului, dar era mai mult aducere aminte ca am avionul pe mana.