Bordeaux 2014: Paris - Bordeaux
Din nou in TGV pentru un drum fara oprire de aproape 600km si putin peste 3 ore pana la Bordeaux. Nu am iesit bine din Paris ca am si intrat sub pamant, nu ca nu am fi obisnuiti, dupa atata drum cu metroul. Se pare ca tunelurile incep sa fie tot mai raspandite, probabil suprafata este aglomerata si/sau scumpa. In scurtele noastre iesiri la suprafata vad constructii, confirmand teoria ca sus nu prea e loc liber. Gata, am iesit de tot dar suntem intr-o vaioaga, a, nu a durat prea mult, iar in tunel. Am apucat sa vedem ca mergem mai repede decat masinile pe autostrada, totusi. Iesim. Suntem pe linia noua, acceleram. Peste tot nori, suntem sub un plafon jos, apropos, azi dimineata ploua, sa vedem cum va fi la Bordeaux.
De data asta nu mai suntem in tren cu etaj, dar in schimb sunt 2 trenuri legate impreuna. Se pare ca undeva dupa Bordeaux se vor separa. Trenurile sunt tip "TVG Atlantique".
A fost un anunt interesant la difuzoare, s-ar putea sa incetinim sau sa oprim pe parcurs pentru ca se lucreaza la linie, dar am fost asigurati ca asta nu va afecta ora de sosire la destinatie. Ramane de vazut.
Nu este foarte mult de vazut de aici, trenul (in general, nu doar acesta in particular) fiind destul de zgomotos, linia a fost trasata prin regiuni nepopulate, iar cand se apropie de centre populate fie intra sub pamant, fie intre garduri.
Intre nori si orizont o fasie ingusta de cer albastru. Din cand in cand se zaresc ferme in departare.
S-au mai rispit norii, incepe sa se vada cerul printre ei. A aparut o mica padure de generatoare eoliene, imi aduc aminte de Wells, "Cand se va trezi cel care doarme". Si acolo, in viitorul indepartat generatoarele eoliene erau principala sursa de energie. Desigur, aici sunt ceva "pe langa", raportat la capacitatea de generare a centralelor clasice.
Norii s-au inmultit din nou, acum sunt mai josi si mai apropiati. Satele de aici arata altfel decat cele de munte, mai adunate la un loc, iar pana acum fara turnuri de catedrale sau de altceva.
De la o vreme tot avem alaturi o linie simpla, neelectrificata. Nu am vazut nimic pe ea dar pare totusi circulata, nu e ruginita. A deservit la un moment dat o ferma, acum a disparut, nu stiu unde, ca taman atunci nu ma uitam. (Am cercetat ulterior la wikipedia, se pare ca este linia Brétigny - Tours)
A trecut aproape o ora de la plecare, in care am mai scris amintiri din Paris, in timp ce afara ploua.
15:26 Suntem langa o liziera de padure, mergem mai incet si observ ca lipseste gardul. Ma uit mai atent pe geam - intr-adevar, vad semnalele laterale clasice, am iesit de pe LGV, suntem pe linie clasica. Trecem printr-un sat, avem si treceri la nivel, si joante, LGV inca nu e gata pe aici. Zona asta seamana mai mult cu ce e la noi acasa. Casele sunt cenusii sau bejulii si arata cam ponosite. Nu chiar degradate sau neingrijite dar nici nu au acea zugraveala proapspata pe care o tot vedeam in zona alpina, mai ales in Austria si Elvetia.
Gata, vad si santierul unde se construieste viitoarea linie, cu utilaje, bucati de linie provizorie si alte asemenea, dar nimeni nu lucreaza: este sambata.
Port des Piles, pe linie clasica, trecem un pod, ceva mai departe se vede un alt pod de piatra pentru masini, nu stiu al nostru din ce material o fi construit. Si francezii au vagoane cu transformatoare, tocmai am vazut unul.
In sat un camion incarcat cu masini era parcat pe iarba, presupun ca soferul era in restaurant sa ia masa, imi aduce aminte de "Un an in Provence".
Am trecut de ploaie, se vede iarasi cerul albastru, a iesit si soarele.
Am vazut un zid de piatra cam darapanat. Nu era singurul, au mai aparut si altele, am trecut printr-o gara mai mare, nu i-am zarit numele.
Din nou case care cred ca au fost odata albe sau gri, acum sunt cam plouate. Ce-i drept, a si plouat sau poate inca ploua. Ne miscam suficient de repede incat vremea sa se schimbe aproape de la un minut la altul, nu se mai vede nici un pic de cer albastru, doar gri si pamantul ud.
Pe aici au fost ceva inundatii, destul de multe campuri au balti mari pe ele, la fel si o padure, copacii par sa creasca din apa.
Am vazut si balti obisnuite, dar si ele pareau sa se fi revarsat dincolo de maluri.
Un triaj mare si o gara pe masura: Poitiers. E ditamai orasul langa noi.
Ma gandeam ca pe drumul asta o sa mai recuperez ce aveam de scris de la Paris, dar daca mergem asa incet si ma tot uit pe geam, nu prea am sanse.
Am iesit din oras dar intr-o suburbie am vazut un turn. Mergem printre stanci, in stanga s-a desprins un racord ce intra intr-un tunel.
Nu mai suntem la campie, relieful a devenit mai accidentat, chiar daca nu cu mult. Din pacate destul de mult linia circula printr-un soi de defileu, dar mai iesim si "la lumina".
16:45 Angouleme, am stat la un semnal in triaj, trecem incet prin gara la linia 11, fara oprire.
17:24 ne apropiem: suntem inconjurati de vii. Ploua, totul este ud, iar in tren e cam frig. Surprinzator unii stau in tricou cu maneca scurta, or fi olandezi?
17:36 am vazut un turn de catedrala, ar trebui sa ne apropiem dar nu s-a anuntat nimic si stiu ca trebuie sa trecem un pod inainte de gara. Fac bagajele, gata cu scrisul.
S-au tinut de cuvant: Am ajuns la ora anuntata. Si odata ajunsi ne-am gasit destul de usor cu Luc si Fabienne. Dupa o plimbare cu masina prin Bordeaux si vreo 50 de km pe autostrada am ajuns la ferma parintilor Fabienei. Fiind noapte nu am vazut prea mult din exterior. Pare a fi construita in mijlocul campului, pe o culme de deal, destul de expusa fenomenelor meteo. Mi-a povestit Luc ca in 1989 au fost furtuni puternice care au smuls tot acoperisul. Cladirea este din piatra, cu ziduri de cel putin jumatate de metru grosime deci rezistenta. In ciuda grosimii, insa, zidurile nu izoleaza termic prea bine, este frig inauntru. Incalzirea este cu o soba cu lemne care are burlane intinse si prin casa (dar incalzeste cel mai bine sufrageria unde se afla) si radiatoare electrice suplimentare prin fiecare camera.
Am avut o primire sarbatoreasca, masa intinsa (mi-am amintit cam tarziu sa spun ca suntem vegetarieni, dar bine ca nu am asteptat pana am ajuns), un vin alb si dulce (celebru dupa cum a spus Luc, dar al carui nume nu mi-l amintesc) si apoi un alt vin rosu, omleta cu cartofi prajiti in ea la care am baut vin rosu, un desert cu salata de fructe, iar apoi traditionalele branzeturi (noroc ca aveau si cascaval pentru Cristina) desigur tot cu vin rosu. Nu stiu exact cand ne-am asezat la masa, dar ne-am ridicat putin dupa miezul noptii.
Inapoi: Imagini pariziene
Scris in 2014, publicat in 2018-09-14 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro