Bordeaux 2014: Plecarea
Ploiesti-Vest - prima oprire. Nu am confruntat ora sosirii dar dupa ce am plecat cu aproximativ 3 minute intarziere din Gara de Nord, ma indoiesc ca am ajuns la timp aici. Stim deja ca ne asteapta o intarziere semnificativa, acumulata mai ales intre Sighisoara si Blaj, pe motiv de modernizare a liniei. Insa nu este o problema, nu avem nici o legatura precisa de prins odata ce ajungem la Viena.
Chiar si pe linia modernizata Bucuresti - Ploiesti au fost ceva restrictii in prima parte a drumului (pana la Peris); dupa aceea insa am ajuns si la 139km/h. Nu vom vedea Bucegii pe geam, suntem pe partea nepotrivita; si evident ca mergem "cu spatele". Deja campul este mai acoperit de zapada, primul semn ca ne apropiem de munti. Sau doar o intamplare, acum nu mai e chiar asa. O noua restrictie, la Buda. Probabil la 30km/h dar nu sunt sigur.
Si la Buda si la Ploiesti Vest, pe peretele garii era un ceas feroviar cu cadranul inscriptionat atat cu 1-12 cat si 13-24; din pacate nu mai arata ora potrivita, alaturi de el un ceas digital indica ora corecta.
Camp si padure, unii copaci inca au pastrat frunzele uscate de asta toamna. Incepem din nou sa acceleram, ne asteapta un drum lung inainte. Cel mai lung drum cu un singur tren, din punct de vedere al timpului: aproape 20 de ore estimat, poate si mai mult in realitate. In kilometri cel mai lung se preconizeaza a fi Bordeaux - Toulouse - Valence - Lyon, singurul tren direct intre Bordeaux si Lyon, si totodata singurul la care am mai putut face rezervare cu Interrail.
Arhitectura cailor ferate franceze (hub&spikes = butuc si spite) aproape ca nu permite circulatia dintr-o parte in alta a tarii fara a trece pe la Paris. Uite ca acel tren reuseste, dar ocoleste toata tara prin sud, descriind un "U" aproximativ, pentru ca drum direct nu exista. Si poate un drum direct nici nu ar aduce acelasi numar de pasageri, cine stie.
Mi-am amintit ceva interesant, la plecarea din Bucuresti Nord am trecut pe langa on convoi cu locomotiva DB (gen LDH, nu stiu de care) si vagoane Railion. Mi-au sarit in ochi pentru ca si in simulatorul cu care ma mai joc exista exact acest material rulant.
Frumoasa alaturare: un generator eolian si la 50m de el o sonda "cu cumpana". Aparent ambele oprite; oare sonda era alimentata de generator? Nu scoate petrol daca nu bate vantul? (Stiu ca nu e cazul, doar ma amuz)
Orizontul incepe sa se apropie, spre est se vede soseaua si imediat dupa ea o continua creasta de deal. Iar in spatele lui alt delusor, chiar impadurit. Nu peste multa vreme vom vedea muntii. Chiar, ma intrebam daca linia modernizata pe Valea Prahovei mai are joante - as fi dezamagit sa circul fara "glasul rotilor de tren". Pe de alta parte, nu poti avea si antic si modern la un loc. Nu putem avea si trenuri rapide dar si glasul rotilor de tren. Desi nici mare viteza nu facem, chiar si pe linia asta modernizata.
Un munte mai apropiat si mai neplacut: "groapa" de gunoi care se inalta la niste metri deasupra noastra; din fericire nu a durat mult. Gata, intram in curbe. Lipsa de viteza este compensata de variatia peisajului. Ogor langa cale, dar un deal mai abrupt in apropiere. Probabil ne apropiem de Campina, am zarit soseaua cum urca pe o coama de deal, iar acum am zarit si un colt de autostrada, decorata cu brau rosu. Mai corect spus, un capat de autostrada, acum ne-am apropiat de sosea. Intr-o curte langa linie vad destul de multe carcase de automotoare (Malaxe?), ce asteapta probabil taierea.
Dupa Campina urme de santier, bucati de pod taiate si stivuite langa cale. Dealul pe coasta caruia urca soseaua e mai aproape de noi si, cred ca nu doar in aparenta, mai inalt. Gata, nu mai e doar o creasta de deal, deja se vede piatra. Se ingusteaza valea, au ajuns si masinile langa noi, chiar putin deasupra, deocamdata.
14:18 - Ne apropiem de Comarnic, am vazut Vulturul. Ce-o mai fi facand? Am trecut si de gara Comarnic, in continuare in urcare si ocazional cu masinile pe langa noi, cand mai sus, cand mai jos. Cata flexibilitate este posibila in constructia unei sosele, fata de pretentiile caii ferate! Dar intr-un vehicul pe sosea nu puteam sa scriu astfel, nu ar fi mers la fel de lin.
14:21, dupa Comarnic, am pornit din nou GPS-ul si am fost surprins sa vad ca arata 79km/h, eu ma asteptam la 60. Soseaua urca mai abrupt acum, si am putut vedea ca jumatate de banda se sprijina doar pe niste lespezi de beton care la randul lor nu se sprijina pe nimic. Ma rog, sunt in surplomba, dar Cristina a zis foarte frumos ca stau pe aer.
Inca o traversare peste Prahova, suntem adanc in vale, pare greu de crezut ca vom ajunge sa urcam si noi din nou la altitudinea soselei. Deja se vad cioturi de gresie iesind dintre copaci. Viteza a scazut sub 60km/h, Prahova e langa noi iar GPS-ul e putin confuz. Din vagon si cu atata piatra in jur, e de inteles.
14:27 Aha! Am auzit, chiar si simtit glasul rotilor de tren. Probabil ca aici fiind curbele mai stranse nu se mai poate fara joante. Acuma la asa viteza (acceleram din nou, 75) nu cred ca e o mare problema ca nu e linie sudata. Inca mai intalnim ocazional utilaje si semne de santier pe langa cale. Iar joantele au fost doar atunci, deh, modernizare. Scriind aici imi dau seama ce dificil a fost de trasat aceasta cale, am pierdut socoteala podurilor peste Prahova pe care le-am traversat.
15:43 - Am plecat din Brasov intr-o schimbare brusca de relief. Dupa coborarea spectaculoasa de la Predeal, cu tuneluri, curbe dupa curbe si o panta respectabila, am intrat intre blocuri la Darste, iar dupa ce am parasit orasul am constatat ca muntii s-au retras surprinzator de brusc departe spre orizont. Nu au disparut, dar acum sunt doar o prezenta discreta in departare. Amuzant cum in timp ce ma gandeam exact la asta a remarcat si Cristina aceeasi schimbare: "acum suntem la podis deja". De la Predeal la Brasov linia nu este modernizata, a ramas aceeasi de pe vremuri, fara prindere elastica si cu joantele clasice (si placute mie). Am vazut un obicei relativ nou: la Sinaia alaturi de gara o locomotiva cu aburi; la Busteni o electrica pe cale ingusta - presupun ca de la fabrica de hartie - din care insa nu pare sa fi ramas mare lucru in afara de cutie; la Predeal alta aburoasa; acum la Brasov o a treia. Imi pare rau ca nu le-am fotografiat pe toate, nu eram convins ca voi avea poze prea reusite prin geamurile nu tocmai curate ale vagonului.
Dupa semnele de zapada de la Ploiesti nu s-a mai vazut mare lucru; in ciuda altitudinii nu am mai vazut zapada decat pe culmile Bucegilor, si nici acolo prea multa. Apropos, de pe la Sinaia am stat pe culoar, pentru a avea vizibilitate pe partea potrivita.
A iesit soarele, exact la momentul potrivit pentru a ilumina casele frumos colorate de pe o culme de deal. E ceva cu satele din zona asta, parca arata mai vesele asa colorate. Care-o fi realitatea in sat nu stiu, dar din tren arata frumos, cu case insirate pe coaste si coame de dealuri. Din pacate din motiv de geam fotografia nu e atat de.. vivace.
De acum ne asteapta (parca) aproape 2 ore de mers fara oprire pana la Sighisoara.
A aparut o bataie ritmica la mers, o fi urma unui marfar cu roti patrate? Joantele sunt "placute", asta mai putin. Din fericire nu a tinut prea mult.
Sate dupa sate, mai toate casele mai sus de drumul nostru. Un sir de copaci intre noi si sat: un drum?
Un sat cu 2 biserici: catolici si ortodocsi, probabil. Doua fuioare de fum ridica intrebarea: dar restul cu ce se incalzesc? Or avea gaze?
Sau inca nu sunt acasa? Cristina: "Sau poate fac economie: fac focul la lasarea intunericului, sa fie casa dezghetata toata noaptea." Apropos, campurile arate cam alterneaza cu altele neatinse sau chiar (mai rar) napadite de buruieni.
16:12 Am trecut in sfarsit printr-un sat la nivelul nostru, nu cocotat pe deal in zare. Nu am apucat sa-i vad numele, insa.
M-a lamurit Cristina: unele campuri inverzite s-ar putea sa fie cu grau semanat de toamna.
Aici alternanta intre teren arat si covoare verzi (presupunem grau incoltit) este suficient de periodica incat sa suspectez ca e special asa. Dar de ce nu o parcela mare cu grau de toamna si alta arata deja pentru primavara sau asteptand aratura de primavara? La o prima vedere latimea fiecarui lot este cam 20m, deci nu foarte mult.
Deja suntem in umbra, dar ceva mai departe este inca soare. Pardon! Nu suntem in umbra, facem umbra. Soarele e aproape de orizont si umbra trenului se tot intinde peste camp.
16:23, uite un racord, cu un pod pe care Cristina l-a si pozat. Si o mare ingramadire de pietre, o fi cariera? Suntem langa Augustin, conform GPS-ului. Si sunt destul de multe linii pe langa noi.
Km220+8, Cristina: "Ce apa o fi asta maria ta?"
Am vazut ceva ce nu s-a schimbat prea mult de-a lungul anilor, chiar deceniilor: o turma (poate e mult spus, cred ca erau cel mult 20) de capre, cu un cioban sprijinit in ciomag.
Am lamurit misterul "bataii" periodice care apare din cand in cand: am vazut pe linia vecina urmele lasate de un vagon defect: cate o ciobitura in sina la fiecare circumferinta de roata.
Racos - ruine, o movila de pamant rosu - mancam, nu am scris mai mult.
16:46 - Tocmai am trecut de Halta Mateias si pe aici am o senzatie ca as fi in mijlocul pustietatii. Apropos de ciobanul de mai devreme, au mai trecut pe langa noi doua carute, viteza se mentine de ceva vreme in jurul a 50km/h (uneori chiar sub 45), atmosfera de mijloc de secol trecut. M-am plans de 50, poftim 30 (am simtit incetinirea si apoi am vazut indicatorul pe stalp). Apoi am simtit si de ce, chiar si la viteza asta vagonul "joaca" pe sine. A, a fost si un podet dar nu stiu daca peste un drum sau peste o apa (eram ocupat cu scrisul)
Restrictia si hurducaturile s-au mai mentinut putin si dupa podet, dar in sfarsit reluam drumul cu VS1 (care pare sa fie 50, acum avem 46)
Interesanta proiectie psihologica: o padure strabatuta cu 50km/h cu trenul da senzatia de pustietate; daca o strabateam cu 120 sigur nu "percepeam" nimic. Poate e si contrastul cu satele de mai devreme.
Ceva mai putina pustietate, am trecut pe langa un soi de ferma si am mai invatat ceva: am vazut un soi de "barcute" si nu stiam ce sunt, noroc cu Cristina, care m-a lamurit: sunt jgheaburi pentru apa sau hrana pentru animale, facute din cauciucuri de tractor taiate si intinse.
17:00 un alt racord din dreapta, un pod si o gara maricica: Rupea.
Gata cu pustietatea, au plecat dealurile de langa noi, se vad palcuri de copaci razleti, cabluri electrice pe stalpi de lemn si incepem sa acceleram. Viteza a ajuns acum la 96-97km/h. A, nu a tinut mult "minunea", scade din nou.
Dar dealurile sunt mai aratoase, au revenit loturile ba cu grau, ba arate, ba fara nimic, linia trifazica pe stalpi de lemn se desfasoara si ea nu departe de noi.
Cu oarece intarziere neprecizata am ajuns si la Sighisoara. Neprecizata pentru ca odata cu amurgul am lasat scrisul si am atipit.
Am deschis un ochi la Sighisoara dar nu m-am dat jos din pat si nu m-am uitat la ceas.
19:50 (de Ki) e deja noapte; daca n-ar fi lumini aprinse, din loc in loc (si nu foarte multe), nici n-am sti ca am trecut pe langa oameni in aceasta pustietate. Desi acum trecem pe langa o localitate mai rasarita, pentru ca luminile din zare par a fi de la iluminatul public (deci sigur nu e dintr-unul din acele sate pe langa care am mai trecut si unde unele case nici cos de soba nu mai aveau)
(Mihai) Localitatea a fost Copsa Mica: in miez de noapte e tot neagra, desi presupunem ca ziua nu mai e chiar asa. De fapt nici noaptea nu e chiar neagra, uite, a fost zarita ca fiind o localitate mai rasarita.
(Ki) acum, ca am citit ce a muncit altcineva in ultimele ore, mi-am adus aminte de pustietatea de care vorbea Mihai si de impresia de inapoiere in timp pe care mi-a creat-o: pe de-o parte, case frumos colorate, cu arhitectura aparte, ca de carte postala - mai mare dragul sa te uiti; pe de alta parte, sate cu case parasite sau doar darapanate si locuite in asa stare: pereti crapati si lasati, acoperisuri denivelate, subrede si cu tigle lipsa, anexe (coasar, fanar, magazie) cu pereti daramati si acoperis cazut (fara sa mai punem la socoteala lipsa tencuielii); in curtea unei asemenea case (cu araci lipsa in gard, pentru ca gardul era format din niste bete infipte in pamanat, unul langa altul si legate cu sarma/sfoara sau ce-o fi fost ea, nu din scanduri) am vazut si o fiinta umana: vorbea la telefonul mobil. In fata unei alte case, intr-o stare de decadere la fel de avansata, am mai vazut un semn al tehnologiei moderne: o antena TV. Mihai tocmai mi-a povestit de casa cu cosul lipsa: ori n-a avut vreodata, ori se daramase, ca nu l-a vazut; in schimb foc se facea in acea casa, pentru ca iesea fum; iesea... pe unde gasea un spatiu lipsa intre doua tigle, asa, cam prin tot acoperisul; oare locatarii cum or putea respira pana iese fumul din casa? Si, daca fumul iese asa, peste tot, s-or incalzi cu ideea ca au facut totusi foc in casa? pentru ca ma indoiesc ca nu iese si caldura respectiva in acelasi fel ca si fumul?
*** aici ne-am lamurit mai tarziu: cel mai probabil era afumatoare pentru alimente ***
(Mihai) Acum am ajuns sa scriem amandoi. In timp ce trenul merge prin noapte, dincolo de bezna de afara raman gandurile noastre. Amintiri din ce am vazut, proiectii despre viitorul apropiat. Este amuzant cum noi in satele aproape parasite prin care am trecut, am vazut fiecare altceva: eu, in primul rand o casa care nu mai avea cos de fum si iesea fumul printre toate tiglele, iar asta de destul timp, caci toate crapaturile erau deja innegrite. Cristina o casa darapanata in pragul careia statea cineva si vorbea la mobil. Dar sa lasam satele parasite, caci oricum nu avem noi ce le face.
20:27 si inca nu am ajuns la Blaj (conform mersului trebuia sa ajungem la 19:53) dar ne asteptam la asta. Dupa ce am tras un pui de somn prin preajma Sighisoarei, sa vedem cum o sa dorm "la noapte".
Chiar, cate ceva despre vagon: compartimentul nu mai este inghesuit cum erau acum niste ani vagoanele de Viena (austriece? nemtesti? halal pasionat feroviar sunt; mai si scria pe ele Compagnie Internationale des Vagons Lits, ca in Poirot). Compartimentul acesta este mai spatios, avem loc sa ne miscam destul de lejer inauntru iar patul de la etaj are o bara care sa ma opreasca sa cad din el. Poate tin minte sa fac o poza la exterior, sa vad ce model este (WLABmee 71-70). In schimb, pricina pentru care m-am gandit sa scriu despre vagoane este ca scartaie intr-un fel curios toti peretii. Acuma deh, trenul vibreaza, e normal sa scartaie si vagonul, totusi ceea ce se aude cel mai pregnant nu este sunetul rotilor pe sina sau vibratia cauzata de mers, ci scartaitul peretilor ca si cum cutia vagonului ar fi continuu supusa unor forte de torsionare. Mama, ce pompos suna, iar are sa rada Cristina de mine ca pentru cine scriu. Dar eu stiu bine ca mai toate cutiile (nu doar feroviare) se deformeaza astfel: am constatat direct la lifturile mai vechi si de asemenea la ULM-ul lui nea Mami2. Oricum ramane de vazut cum o sa se impace somnul meu cu scartaitul acesta. Desi daca am atipit odata, pot sa presupun ca nu vor fi probleme. Oricum, nu este enervant, cel putin pentru mine. Celalalt sunet destul de puternic si aproape constant este ventilatia vagonului. In schimb este si un indicator pentru zonele neutre: se opreste de fiecare data cand le traversam.
20:50 Raport de situatie: dupa GPS ne apropiem (4.5km) de Blaj, unde trebuia sa fim acum o ora.
Am inceput sa vad din nou ceva pe geam: este luna plina. O vad direct dar lumineaza vag si peisajul din jur. Prin peisaj inteleg in special o creasta de deal de langa noi. Iar prin luminat inteleg ca disting unde se termina dealul si incepe cerul. Dar tot e ceva.
De o bucata de timp mergem paralel cu o sosea - DN14b, pe care rar de tot se mai vede cate o masina.
Gata, incep sa se vada cladiri din Blaj, astept cu interes sa notez ora opririi in gara. Se vede frumos in noapte Muzeul de Istorie. Cred ca e si cladirea frumoasa, nu doar iluminarea. Oricum, se potrivesc bine impreuna. Gata, la 21:01 am oprit in Blaj. Tot bezna, parca nici n-ar fi oras. Dar asta doar pe partea noasta, am iesit pe culoar si am vazut cladirile garii luminate. Singurul lucru neluminat era inscriptia cu numele, noroc ca stim unde suntem. In schimb au un obicei frumos: lumineaza mai toate cladirile interesante: in afara de muzeu am mai vazut si cateva biserici ori catedrale rasarind din noapte.
Dupa mers, peste aproximativ 35 de minute ar trebui sa ajungem la Teius unde se separa garnitura de Cluj si noi plecam mai departe spre Alba Iulia, Simeria, Deva, Arad, Curtici, Budapesta si, in sfarsit, Viena.
Am insirat destinatiile parca as fi anuntat trenul in gara, nu?
Am povestit aici vrute si nevrute, oare cum o sa ma descurc in zilele urmatoare?
21:49 si avem locomotiva legata pe partea noastra; cu alte cuvinte, la Teius "o intoarce ca la Ploiesti". Dar cine mai stie ca trenurile intorceau la Ploiesti pentru a continua calatoria? De fapt, motivul trecerii prin Teius, e ca pana acolo am venit si cu vagoane pentru Cluj, iar la Teius s-au despartit cele doua trenuri, fiecare continuandu-si calatoria separat. Avantajul, pentru mine, e ca acum mergem "cu fata". 22:00 si 12 km in linie dreapta pana la Alba Iulia, probabil ceva mai mult pe sine.
Dupa Alba Iulia, surpinzator de mult pana la Simeria, peste o ora, conform mersului. Sa vedem cat va fi in fapt.
Acum nu mai mergem in pustiu, langa noi este un drum iluminat. De fapt se vad doar stalpii si lumina, drumul e presupus. Aha, presupunere corecta, a venit mai aproape si l-am vazut. Nu a venit doar mai aproape, s-a si intersectat cu calea ferata, deci acum e pe partea cealalta. Dar se mai vede altul in zare, nu mai suntem in pustiu. Am observat ceva curios, nu a mai sunat locomotiva continuu inainte de trecerea la nivel, oare pentru ca a vazut ca nu prea erau masini si cele prezente erau "cuminti"? Sau poate ca trecerea era echipata cu bariere complete (care nu pot fi ocolite pe contrasens)? Ca nu cred ca se bazeaza nimeni pe civilizatia (sau instinctul de conservare al) soferilor nostri. A, sau poate nu a vazut nici o masina apropiindu-se si atunci a dat doar semnalul normal de atentie.
7km pana la Alba Iulia, 22:12, cerul este mai mult senin, Luna straluceste si in zare se tot vad coame de dealuri. Bun un orizont zimtat, in campie parca nici nu te misti. Ce-i drept, avem GPS, deci stim cam pe unde suntem.
Revenind la ce ziceam despre trecerea la nivel, poate ca nu a sunat prea mult pentru ca si viteza era mica: 30km/h. Abia acum, aproape de Alba Iulia am accelerat putin, pana la 50, dar n-a durat mult, am revenit la 30.
22:29 am ajuns si la Alba Iulia: 72 de minute intarziere.
2:59 Lokoshaza. Pardon, 1:59, ca nu mai suntem pe ora Romaniei. Am dormit de la Alba Iulia pana la Curtici, am deschis doar un ochi la Deva si ceva mai tarziu (parca) am auzit sunet de joante inspre Arad dar mai mult nu mai stiu. Mai am cateva ore de somn inainte pana la Viena.
1↑VS = Viteza Stabilita, viteza normala de mers pentru sectia respectiva, prevazuta in livretul de mers
2↑ULM-ul lui nea Mami este avionul ultrausor motorizat (UltraLejerMotorizat) pe care am facut noi scoala de zbor acum niste ani; daca tineam mana intre usa si cadru simteam cum se modifica distanta intre ele functie de curentii ascendenti/descendenti prin care zburam; cu alte cuvinte cum se deforma cutia carlingii
Inapoi: Ganduri inainte de plecare
Scris in 2014, publicat in 2018-02-18 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro