Bordeaux 2014: Viena - Chur
Gata, suntem in RJ162 catre Zurich. Aici sunt 2 garnituri legate: un tren merge la Bregenz iar altul la Zurich. Dar, spre deosebire de ale noastre, aici sunt legate cu locomotiva la mijlocul trenului, oarecum surprinzator. Din fericire am facut rezervare de la Viena pentru doua locuri fata in fata, la geam, cu masuta intre noi. Buna masuta, am unde sa scriu.
S-ar parea insa ca in acest tren nu imi functioneaza GPS-ul. Geamuri metalizate, cine stie. Acceleram printre dealurile de langa Viena, ba nu, am intrat sub pamant. Ma uitam pe camp la sosire (cand veneam dinspre Bucuresti, ma rog, Budapesta) si partial datorita vitezei dar si datorita semnelor de civilizatie tehnologica, nu mai aveam deloc impresia de pustietate. Chiar si cand eram in camp, era evidenta mana omului, fie in aspectul pamantului, fie in diversele instalatii tehnice de pe langa linie.
Dupa sunet se pare ca acceleram de zor in acest tunel care nu stiu unde ne va scoate. Chiar ma intreb, ce-o fi cu el asa aproape de oras? Poate ca asa evita poluarea fonica, sa nu fie oamenii treziti de trenurile ce alearga pe langa ei.
Nu am GPS in tunel, dar in schimb scrie viteza pe monitorul din vagon: 230km/h. Deci nu mi s-a parut, chiar acceleram de zor.
Am iesit, viteza este evidenta privind pe geam. Din pacate in mare parte peisajul este ascuns fie de maluri de pamant, fie de gardul de izolare fonica. Am trecut pe langa o gara, facuta dupa cu totul alt model decat ma asteptam. Din linia dubla pe care circulam, s-au desprins doua linii in abatere, a aparut un gard si acolo era gara. Adica nu cate o linie in abatere de fiecare parte a liniei curente, ci ambele pe aceeasi parte, in cazul de fata pe stanga. Un dezavantaj evident al acestei scheme este ca un tren care intra in gara de la linia noastra (dinspre Viena) trebuie musai sa traverseze (si implicit sa blocheze) linia de sens opus (spre Viena). Se vede ca circulam pe o linie de mare viteza: pentru fiecare deal e cate un tunel. Imi aduce aminte de cum construieste Cristina liniile in Tycoon.
9:53 St. Polten. In timpul cat am scris paragrafele de mai sus am si ajuns "la prima".
Frumos din partea ÖBB-ului: avem Internet gratuit in tren. Am incercat sa trimit un mail, dar nu sunt sigur ca am reusit.
Nu am rezistat si a doua oara cand a trecut stewardul cu miros de cafea am comandat un espresso si bineinteles ca i-am facut pofta si Cristinei. Deci am luat fiecare cate un espresso, am primit fiecare cate o cutiuta de lapte si un plic de zahar dar cum eu nu am avut nevoie de ele, i le-am dat Cristinei. Dupa asta a avut loc urmatorul dialog:
Cristina: "Ce amara e cafeaua asta."
Eu: "Da, e foarte buna."
Dupa care Cristina si-a pus apa peste cafea si a declarat ca acum e mai buna.
Acum ca ne-am intalnit cu alt tren in tunel am remarcat ca tunelul este unul singur pentru ambele linii, gen "vault" (nu stiu termenul in romana, caseta?).
10:39 ne apropiem de Linz, prilej de uimire pentru cat de repede am ajuns. Zice Cristina: "Mama, cat trebuia eu sa conduc pana la Linz!" Dar trenul a mers cu 230km/h iar noi pe Autobahn chiar si cu 60, ca deh, tot mereu se reconstruieste autostrada, plus cate un "Stau" ocazional.
Ca tot ziceam de santier: si aici se construieste de zor, atat la gara, cat si in oras. Iar gara este surprinzator de intinsa.
Iar incep sa se zareasca muntii dar zapada continua sa lipseasca. Noua ne era frica de viscol si cand colo, nici nu vedem zapada. Cerul este acoperit dar vizibilitatea buna, se zaresc varfurile inzapezite ale Alpilor in zare.
E o zicala despre subiectivismul omului, ca intotdeauna iarba e mai verde la vecini. Dar nu cred ca sunt eu subiectiv, aici chiar este. Cele mai multe campuri pe langa care trecem sunt inverzite.
Se pare ca a plouat de curand, totul arata ud. Din comfortul vagonului arata foarte bine, probabil daca eram murati afara nu ne mai placea.
Se vede ca nu suntem in Germania, am trecut pe langa un bloc la care doar unii si-au inchis balcoanele. Si apropos de moda cu locomotivele expuse in gari, si aici, la "Puchheim" este o electrica veche si frumoasa, pe care am vazut-o din fuga. (Puchheim este unul in Germania si altul in Austria, noi am trecut prin cel din Austria)
De aici s-a terminat cu linia de mare viteza (a disparut cablul de semnalizare dintre sine) si avem doar 100km/h. Dar dupa goana de mai devreme (plus faptul ca vagonul este mai bine izolat) 100 nu pare prea mult.. Nu ca m-as plange.
Km 250+3 un sat pe langa noi, sau mai degraba suburbie de oras, casele par sa fie un soi de blocuri micute. Timelkam.
Acum ca a vazut Cristina gaste intr-o curte mi-am adus aminte: cand ne apropiam de Viena am tot vazut pe camp caprioare, iepuri, ba chiar si un fazan. Iar aici, dupa gaste am vazut un camp plin de musuroaie, probabil de cartite.
Ura! Se vad petice de zapada! Km 271, se vad si brazi nu doar petice de zapada, urcam dar muntii s-au ascuns dupa niste dealuri.
O gara mica (Ponsdorf?) in linie curenta. Doar un peron si o tabla de pe care nu sunt sigur ca am citit bine numele. Ceva mai multa zapada si atmosfera de munte, cu brazi si pietre. Este uimitor ce liniste este in acest vagon la 100km/h.
Am trecut ceva mai sus de un sat, cu alta gara mica in linie curenta. Nu am apucat sa-i citesc numele, dar satul era frumos: case colorate si risipite, cu pajisti intre ele. Aha, nu e peste tot la fel, pe alocuri sunt mai indesite casele. Au si stadion pe care chiar joaca unii fotbal, desi afara s-ar parea ca ploua mocaneste.
O gara putin mai mare: Seekirchen am Wallersee.
11:42, doua ore si ceva de la plecare si am trecut de kilometrul 300, mai avem zece minute pana la Salzburg.
Pana am terminat de scris am ajuns la 303+7. Suntem in curbe serioase si cu viteza putin mai mare decat cea pentru care este prevazuta suprainaltarea, mai pleaca sticlele pe masa si se lupta Cristina cu ele.
Stand in Salzburg am mai sesizat ceva: este imprastiat pietris pe peron. Am observat si la Viena acelasi lucru si in fata garii dar atunci nu mi-am pus problema ce-i cu el. Acum insa vazand ca si aici e la fel, presupun ca este imprastiat ca o protectie impotriva poleiului. Probabil ingheata mai greu si chiar daca ingheata e mai putin alunecos.
Nu e de mirare ca totul e verde aici. Rar am trecut prin Austria si sa nu ploua, cu atata apa sigur ca vegetatia prospera.
12:18 Am terminat serpentinele, acceleram. 130 km/h dar nu a durat mult. Traunstein, pe directa fara oprire, dar cu viteza redusa. Nu stiu cat pentru ca taman acum sunt reclame pe monitor.
S-au mai apropiat muntii, dar incep sa fie imbracati in ceata.
12:30 la o ora si cateva minute de mers pana la Innsbruck am vazut vagonete de mina, o locomotiva de mina si un soi de hambar ce ar putea adaposti intrarea intr-o mina. Ce o fi aici?
In schimb se lucreaza la linie: am fost mutati pe firul din stanga si am vazut si semne vagi de santier.
Numai ce ne-am apropiat de un drum si am si vazut un Logan circuland pe el, parca si cu numar de Austria. Bun asa!
13:00 Brannenburg, intram intre munti.
Am trecut pe langa (alt) Fishbach si am ajuns din nou, dar pentru scurt timp la 140km/h. Am spus "alt" pentru ca noi stim unul langa Friedrichshafen.
13:17 Wörgl si abrupturile muntilor sunt tot mai aproape langa noi. Mai aproape de atat si vor fi deasupra noastra, inca sunt la o distanta comoda. Aha, cel putin o parte din piatra expusa atat de abrupt se datoreaza unei cariere de piatra.
Culmile muntilor sunt inca pierdute in ceata.
13:22 Kundl si ne taram cu 100 km/h printr-o vale larga de vreo 4 km intre munti incetosati.
Dar imediat dupa asta am intrat intr-un tunel si am ajuns la 185km/h.
Nu pentru multa vreme, a inceput sa incetineasca si la iesire avea 40. Se pare ca vom ajunge cu 4 minute intarziere la Innsbruck. Asta dupa ce "Dacia" a recuperat intarzierea de o ora de la Curtici pana la Viena. Sau chiar pana la Budapesta, imi spune Cristina care a auzit explicatiile date de conductor cand eu inca dormeam. Se vede ceva mai multa zapada dar totusi mult prea putina pentru zona unde suntem. Mai devreme am vazut o partie care nu avea decat iarba pe ea.
Alt tunel, o acceleratie puternica, peste 220km/h si vagonul tremura, curbele se simt puternic, sticlele nu mai stau pe masa, senzatia e ca trage tare sa recupereze intarzierea. Cum tremura vagonul si Cristina citea vitezele de pe monitor, parca eram in scena cu prima scufundare cu submarinul diesel. Cu toate astea tocmai au anuntat ca va ajunge la Innsbruck cu 6 minute intarziere.
S-a mai linistit, la doar 140 am iesit din tunel si cam tot asa am trecut si printr-o gara maricica al carei nume nu l-am putut zari.
Innsbruck din fuga trenului: un avion pe panta de aterizare si niste blocuri colorate. Un reactor chimic (o bila mare, de peste 20 de metri diametru) intr-o fabrica ce avea o gramada de tevi si in curte alta gramada de camioane cu covrigi desenati pe ele. Ce se face acolo?
Apoi o casa de radioamator, judecand dupa antene.
A fost optimist seful de tren, au trecut 7 minute de la ora la care trebuia sa ajungem si inca nu ne-am oprit, deci probabil intarzierea va fi de vreo 8 minute.
Niste traverse ciudate la linia de langa noi: cate un bloc de beton sub fiecare sina, unite printr-o platbanda de otel.
Ceva mai tarziu: Cladirea garii din Völs este frumoasa, construita din bucati mari de piatra, probabil de la una din carierele din apropiere. Dar probabil acum o suta de ani.
In sfarsit o partie cu zapada, ceva mai sus de valea prin care serpuim acum, din nou cu suficienta viteza pentru a simti curbele. Dar cum aceste curbe sunt mai stranse si viteza e ceva mai mica: "doar" 150.
S-a mai ingalbenit situatia, pe aici nu mai sunt atatea pajisti verzi, ci iarba trecuta de dinainte de iarna.
A coborat si ceata mai aproape. Nu chiar langa noi, inca.
Un castel la poale de munte si doua trambuline lipsite de zapada mai sus.
Cativa km mai departe un castel pe coasta muntelui. Sau o fi deal? Nu stim, orice ar fi se pierde in ceata. Dar are si putina zapada pe el.
14:19 Ötztal cu 13 minute intarziere. Si gara asta e construita tot din bolovani si ii sade foarte bine asa.
Am trecut peste o apa cu pietre si sub noi o traversa un alt pod de lemn.
Clar suntem la munte: mergem pe linie simpla, cale cu joante.
Zapada nu e, dar unele baltoace au inghetat. A, uite si un petec de zapada.
Si aproape pe sub munte: langa noi un perete aproximativ vertical (cat de vertical poate fi un perete taiat in munte si intarit pe alocuri cu beton).
Ne-am oprit in gara Imst Pitztal, peretele e langa noi si sprijinit cu arcade construite din piatra.
Nu ne-a cazut nici o piatra in cap dar daca se intampla asta sigur s-ar fi repezit Cristina sa o piteasca in rucsac. Nu stiu cum facea sa opreasca trenul, totusi, nu am vazut semnalul de alarma.
Campurile de aici au cam avut de suferit: acum sunt acoperite cu gheata, probabil s-a topit zapada si a inghetat la loc.
Din cand in cand ne intalnim cu un drum, nu stiu daca pot circula si masinile pe el sau e doar pietonal. Dar am vazut o bancuta de lemn avand alaturi o cismea.
Si o partie cu ceva zapada pe muntele de langa noi.
14:42, din nou sub pamant, ne apropiem de Landeck Zams cu o intarziere de 13 minute.
14:53 Luam curba dupa curba, in urcare, cu sunet de joante, stanci chiar langa noi, garduri de otel care ne apara de pietre, brazi care parca ne cresc deasupra capului, turturi uriasi ce atarna de munte, apoi traversam un viaduct sus deasupra unei vai cu sosele iar de pe viaduct intram direct in tunel prin inima muntelui.
La iesirea din tunel un sat peste vale de noi si in sfarsit zapada. Inca nu e totul alb dar nu mai sunt chiar numai cateva petice.
14:59 Ninge! Si dupa inca niste tunele si pereti de munte, vedem prima pajiste alba.
S-ar putea ca ceata vazuta mai devreme sa fi fost de fapt ninsoarea de la aceasta altitudine.
St Anton am Arlberg. Aici e zapada chiar si intre sine iar ninsoarea pare sa se fi intetit. La plecarea din gara intram direct intr-un tunel de 10650m. Ba mai mult, peronul garii se intinde 300m in tunel.
Din tunel am iesit exact in gara urmatoare: Langen am Arlberg.
S-au marit fulgii si a scazut vizibilitatea. Dar n-are nimic, plecam din gara si intram in alt tunel, a carui lungime nu am apucat sa o citesc.
Dupa ce ca nu stim cat de lung e tunelul, ne-am mai si oprit in el, facem cruce cu un alt tren cu care probabil nu ne-am fi intalnit daca nu aveam intarziere. Oricum, ai naibii austrieci: au pus macazul direct in tunel, poate au trafic de marfa pe aici si au vrut sa faca linia de incrucisare mai lunga. Sau doar sa arate inginerii ca se poate?
Nu a fost lung, putin timp dupa ce am pornit de la incrucisare am iesit si din tunel, pe linie simpla si pe un pod/viaduct, nu prea mare. Acum e valea pe partea pe care privim noi si suntem destul de sus pe coasta muntelui. Iar tunel.
Walda/a, exact asa scris, cu slash. Ciudat nume pentru o gara.
Am coborat la Sargans, cat pe ce sa coboram la Zurich: vamesii faceau controlul actelor in tren, fix intre Buchs si Sargans; bineinteles ca la noi au ajuns mai tarziu, apoi au intrebat la centru (probabil sa vada daca nu suntem indezirabili) si uite asa s-au tot lungit. In fine, pana la urma ne-au dat drumul inainte sa ajunga trenul la Sargans. Aici am avut eu ideea sa luam masa, cu gandul ca la Chur s-ar putea sa fie mai scump si oricum atunci are sa fie noapte. Si buna idee am avut: am gasit pe GPS restaurantele cele mai apropiate, primul a fost un pub unde nu prea aveau ce ne da de mancare, dar al doilea, "Post" - era langa oficiul postal - s-a dovedit a fi foarte bun: aveau meniu vegetarian, am mancat supa crema de sparanghel, salata si un fel facut din spanac cu ou, cascaval si cartofi fierti. A, am baut si vin alb, nu stiu de care. Totul foarte gustos. Odata rezolvata aceasta importanta problema, am luat-o inapoi catre gara unde am ajuns cu cateva minute inainte sa plece un S-Bahn catre Chur.
Intre Sargans si Chur circula si trenuri RegioExpress si S-Bahn, la primele sigur este valabil Interrail-ul, la S depinde. Cum nu stiam sigur, m-am gandit sa intrebam dar la informatii in gara nu era nimeni, si doar cateva minute pana la plecarea trenului. Mi-a venit ideea si l-am intrebat pe mecanic, ca s-a uitat oarecum mirat la ce-i aratam acolo, a zis ca nu prea stie dar oricum, sa urcam. Banuiesc totusi ca era valabil, trenul era operat de SBB, problema e ca unele S-uri sunt operate de alte companii decat cea nationala, pentru cea nationala (SBB) sigur abonamentul nostru e valabil. In tren (cu care am mers de la cap la cap) nu a controlat nimeni biletele.
Si uite asa am ajuns la Chur iar de la gara am pornit pe jos, aproape 2 km pana la hotel. Cand am ajuns, fata de la receptie ne-a intrebat cum am venit, cu masina? Noi "nu, cu trenul". A, si de la gara, cu autobuzul? "Nu, pe jos, ca nu stiam ce autobuz circula pe aici". Mirata, "Pe jos? Oricum, daca doriti este autobuzul 1 care are statie chiar langa hotel". Bun, acuma stim, dimineata urmatoare s-a dovedit a fi foarte util, chiar daca destul de aglomerat.
Inapoi: Plecarea
Scris in 2014, publicat in 2018-02-18 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro