gaitos.ro / Jurnale de calatorie / Bordeaux 2014 /

Bordeaux 2014: Lugano - Basel - Mulhouse

Am inceput prin a realiza ce inseamna un oras la munte: am avut de mers 400m de la hotel la gara, dar toti acesti metri la deal. Se pare ca nici elvetienii nu apreciaza gafaitul, am vazut cel putin doua funiculare in oras: unul peste gara Paradiso, altul coborand de la gara Lugano in oras. Presupun ca or fi mai multe, ar fi prea mare coincidenta ca in cateva minute in acest oras sa le fi intalnit pe amandoua.

Lugano-Paradiso. Dincolo de capatul peronului se vede linia funicularului ce urca peste calea ferata

Dupa un drum de o statie, de la Lugano-Paradiso, unde era hotelul, pana la Lugano (gara centrala), am luat un mic dejun rapid la un bufet de langa gara si apoi ne-am urcat in trenul ICN catre Arth-Goldau, Luzern, Basel.

Trenul este special (N-ul vine de la Neigezug, tren care se inclina), adica are un mecanism prin care se inclina la curbe mai mult decat este suprainaltarea liniei, ceea ce permite viteza mai mare si - teoretic - confort sporit.

Traseul este si el special, pentru ca pe linia Gotthard au fost testate locomotivele diesel electrice comandate de Romania, ce au stat la baza celebrelor locomotive 060-DA (care apar desenate si in dictionarul enciclopedic roman, cel in 4 volume). Sigur ca in dictionar nu se preciza ca primele 6 exemplare au fost fabricate in Elvetia, la fabrica SLM (Schweizerische Lokomotiv-und Maschinenfabrik) din Winterthur. Restul, spre 2000 de bucati, la Electroputere Craiova, sub licenta. In fine, cam larga paranteza asta scrisa post-factum, ideea e ca e o linie deosebit de dificila cu declivitati destul de mari, cum nu se poate mai bine pentru niste teste riguroase.

Dincolo de asta, insa, este un traseu montan, cu relief si solutii tehnice care promit sa ne incante privirile.

Si pentru ca nici nu am plecat bine si am si intrat in curbe, avem ocazia sa vedem si sa simtim (sau mai bine zis sa nu simtim) cum functioneaza inclinarea trenului in curbe. Spun "sa nu simtim" pentru ca este fix ca in avion, trenul ia curbe destul de stranse in viteza, dar se inclina suficient de mult incat sa nu percepem acceleratii laterale, sticla sta cuminte pe masa.

Acum remarc ceva: in destul de multe gari este lasat cate un vagon special cu un mare transformator pe el, si eventual un alt vagon de serviciu atasat. Presupun ca pastreaza rezerve de interventie rapida in caz de defectiune, dar este surprinzator cat de multe.

O alta varianta e ca se gasesc intr-un program de revizie si le inlocuiesc, iar ceea ce vad eu sunt fie transformatoarele noi, fie cele tocmai dezafectate. Dar in cazul asta ar fi curios sa fi ramas asa prin atatea gari.

Mai tarziu am vazut ca de fapt transformatoarele cu pricina sunt in uz; doar ca sunt lasate pe vagon, poate pentru inlocuire facila?

Suntem mai sus, avem vale langa noi si un planor deasupra vaii, ca tot pomeneam de avioane mai devreme.

Intre doua tuneluri o cascada mica, fix langa tren.

Cum mergeam noi sus pe munte am vazut in vale un oras, o gara, multime de vagoane si ma gandeam, uite ca mai e o cale ferata si acolo jos. Dupa cateva minute de coborare continua, o curba de 180 de grade si inca niste kilometri (si alt transformator pe vagon) ne opream si noi in acea gara: Bellinzona. Suntem la 241m altitudine si de aici vom urca pana la 1151m (punct de maxima altitudine, situat undeva in tunelul Gotthard).

Am vazut, dar nu cred ca am reusit sa pozez, o locomotiva veche, electrica, cu un vagon si mai vechi legat la ea.

Langa noi e un masiv de piatra cu ceva copaci pe alocuri si cu o gramada de paraie. Nu mai e langa noi ci peste, am intrat in tunel fix in timp ce scriam.

Cam dificil fotografiatul aici, lumina de unde nu trebuie, copaci langa linie, reflexii in geam, tot felul de probleme.

Santier, ne muta de pe o linie pe alta, aici s-o lucra la noul tunel? (Gotthard Base Tunnel, peste 50km)

Am o impresie ca pe linia Gotthard nu se mai inclina trenul prea mult. Ba cred ca nu se mai inclina deloc.

Faido, urcam de zor, avem iar zapada. Si palmieri, ciudat contrast. Iar intre doua tunele un pod rutier din piatra.

Curbele sunt atat de stranse ca nu se poate fara joante, mergem in sunet de tren "adevarat".

Un mare viaduct rutier pe sub care vom trece de cel putin 3 ori

Uraciosii, au construit autostrada mai sus decat calea ferata! Aha, i-am pacalit, am urcat prin tunel si am iesit deasupra.

Airolo, intre munti, apoi intram in tunel si acceleram. Dupa lungime s-ar parea ca asta este celebrul tunel Gotthard.

10:27, in tunel, pacat ca nu am notat ora la intrare, a fost acum cateva minute.

Luminile par inconjurate de un halou, o fi apa pe jos? Si miroase a creozot, probabil aici sunt in continuare traverse de lemn.

Am avut noroc, a trecut conductorul, l-am intrebat si am confirmarea, suntem in celebrul tunel Gotthard, construit intre 1871 si 1881.

10:30 incetinim, inca in tunel, dar peste macazuri. 10:31, am iesit direct in gara Göschenen. Am aflat mai tarziu si lungimea, are 15km.

Incepem sa coboram in serpentine stranse, vad linia dedesubt.

Intalnire in curba

Dupa cum tricoteaza linia e si cineva in tren care tricoteaza ceva gri, sa-i faca pofta Cristinei.

Am lasat zapada in urma, suntem intr-o vale inverzita, dar fara palmieri. Km 44+8, in scadere. Nu stiu unde e originea acestei linii, presupun ca la Luzern. Pardon! Nu e la Luzern, ci la Immensee, la aproape 20km de Luzern.

Erstfeld, un tren plin cu masini (noi) si o multime de locomotive remizate; nu doar SBB ci si DB.

Abia aici (dupa Erstfeld) va iesi viitorul tunel Gotthard Base Tunnel, am vazut semne de santier si un afis care proclama asta. Un motiv in plus pentru care a trebuit sa facem acum calatoria, probabil peste cativa ani trenurile vor trece direct pe sub munte, fara serpentine, viaducte si peisaj.

In continuare trenul circula fara sa se incline. Se simt si curbele, in caz ca mai aveam vreo indoiala. Ne apropiem de Arth-Goldau. Acum ca suntem in zona de limba germana, si afisajul din vagon anunta Nächster Halt, nu Prossima fermata.

Si aici se construieste, atat la gara, cat si niste blocuri in oras.

Sub linie autostrada intra in tunel, dar apoi si noi, in alt tunel pe deasupra.

Am trecut prin Root iar mai devreme a pornit din nou inclinarea, acum avem si viteza.

Schillerstein
(piatra asa e de la natura, i-a fost dedicata lui Schiller in 1860, cu ocazia premierei piesei Wilhelm Tell)

Luzern este gara infundata, deci trenul va rebrusa (va schimba sensul de mers) pentru a continua calatoria. Ne e greu sa ne decidem pe care parte sa stam, apropos, pana aici trenul a fost mai mult liber, deci ne-am putut plimba nestingheriti de pe o parte pe alta, acum se mai aglomereaza, dar nu foarte mult: in continuare nu s-a asezat nimeni alaturi de noi.

Se anunta statia urmatoare: Olten, cred ca fara legatura cu oltenii nostri. Mergem ceva cu trenul prin Luzern si la un moment dat vad o alee pietonala, dotata cu banci din loc in loc, chiar pe langa linia ferata. Bun loc, te plimbi, te mai asezi pe banca, te uiti la trenuri.

Am iesit din oras si mergem printre pajisti si dealuri domoale, muntii au ramas undeva departe, dincolo de orizont.

Din nou e totul verde, ca in Austria, iar pe dreapta avem lacul Luzern. Pe malul opus o localitate destul de mare. Acum vad ca si aici sunt ceva case, de fapt.

Imi place cat de viu sunt colorate mai toate casele pe aici. Sau daca nu casele, macar obloanele. Vorba lui Caragiu, o simfonie de culori. Chiar ti-e drag sa privesti la ele. Pana si depozitele sau constructiile industriale sunt placute privirii.

Un drum pe langa noi care in loc sa fie asfaltat pe toata latimea avea doar doua benzi de beton pe unde ar calca rotile masinilor, in rest iarba.

Inca un Sandero, tot pe drum pe langa linie. Apoi o gramada de baloti de paie, presupun, inveliti in plastic.

Am vazut un depozit interesant langa linie, intr-o nu-stiu-care-gara. Era inalt de vreo 4 nivele si avea rampe de acces auto, prin exterior, suprapuse, pana la fiecare nivel. Nu am apucat sa il pozez, din pacate.

Bike factory cu putin inainte de Olten, tot nepozata. Viteza are si dezavantaje. Oricum suntem singurii apucati care tot fac poze in trenul asta. Spre deosebire de Bernina Express de ieri, unde facea mai toata lumea.

Mai avem cam 20 de minute de mers, apoi schimbam trenul la Basel.

De fapt cred ca nu doar zugraveala, ci si constructia, arhitectura mereu variata contribuie la impresia de frumusete a cladirilor.

O linie ingusta langa noi! Suntem la Liestal, ce trenuri or porni de aici pe linie ingusta?

La peron in Basel (Bâle, in gara franceza)

Trenul nostru din Basel pleaca de la linia 30. In total in gara de aici sunt 35 de linii, primele 29 in Elvetia, cele de la 30 la 35 in Franta; am trecut in gara printr-o usa pe care scria "France", printr-un birou vamal pustiu si am ajuns la peroanele franceze. E mult mai usor sa iesi din Elvetia decat sa intri.

Am ajuns, trenul era deja tras la peron si este tren clasic cu locomotiva si vagoane, dintre care cel putin unul cu compartimente. Ne-am urcat in primul vagon de la locomotiva, primul compartiment. Pacat ca mergem doar doua statii pana la Mulhouse. Pare tren "clasic", si ca atmosfera si ca mediu sonor. Suntem aproape singuri in tot vagonul.

Trenul asta mergea pana la Bruxelles, m-a batut (dar nu prea tare) un gand sa ramanem in el pana acolo si sa ne intoarcem cu altul mai tarziu. Privind retrospectiv, ar fi putut fi o idee buna, la Mulhouse ne-am plimbat in tot centrul si pana la urma am mancat la Subway (un fast-food la fel cu cel din Gara de Nord din Bucuresti unde am mancat la plecare), poate la Bruxelles am fi gasit ceva mai bun.


Inapoi: Bernina Express si nu numai
Urmeaza: Mulhouse

Scris in 2014, publicat in 2018-05-06 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro