Mulhouse
Am ajuns in gara, acum trebuie sa luam tramvaiul pana la Dornach pentru a ajunge la hotel. Intentionam sa ne lasam bagajele la hotel si apoi sa plecam la plimbare in oras. Ne orientam cum e cu tramvaiul si luam abonament de 24 de ore pentru libertate de miscare. Scurt moment de confuzie, aparatul merge doar cu card bancar sau monezi; din fericire avem destule monezi pentru cele 2 abonamente. Confuzia nu s-a terminat de tot, aici vine ceva numit tram-train, nu are numar si nu ne e clar daca ajunge unde vrem noi. Il intreaba Cristina pe vatman, ne lamurim ca e in regula. Am nimerit tocmai cand se face schimbul de tura, nu ca ne-ar incurca cu ceva, doar o coincidenta fara importanta.
In sfarsit plecam, tramvaiul se strecoara pe strazi inguste, trece (incet, totusi) la cativa cm de o masina blocata in intersectie, Cristina remarca: "Nu e de venit cu masina la astia!". Cateva statii mai departe casele incep sa se rareasca, linia de tramvai paraseste soseaua, e cale ferata in toata regula, deja ne intrebam daca nu cumva am trecut de statia unde trebuia sa coboram. Nu, mai avem putin, doar trecem printr-o zona mai pustie. Am ajuns, Dornach este si o gara mica la marginea orasului, ceva mai mica decat Bucuresti-Baneasa la noi. Tramvaiul circula totusi pe linia lui, doar ca de aici are linie simpla, face incrucisare in statie.
Coboram, pornim GPS-ul (util aparat) aflam ca in linie dreapta sunt aproape 800 de metri pana la hotel. Aleg strada care pare sa ne duca in directia potrivita, dupa cateva minute ma intreaba Cristina daca nu am ajuns, nu, abia am parcurs vreo doua sute de metri. Cum strazile nu sunt fix in directia in care mergem noi mai avem cateva bifurcatii, in sfarsit ajungem. Evident ca langa hotel e statie de autobuz dar nu mai conteaza. Trecem prin parcare, intram pe o usa destul de modesta, chiar si pentru un hotel "buget" si ramanem in antreu: usa spre receptie e incuiata si nu se vede nimeni inauntru. Aha, programul la receptie incepe abia peste cateva ore, pana atunci e hotel cu autoservire. Prevederea e mama intelepciunii, am tiparit toate rezervarile, imi aduc aminte ca pe unele din ele erau instructiuni ca in caz ca nu e nimeni la receptie putem folosi automatul de la intrare pentru a ne caza. Intr-adevar, aproape scapata din vedere e o masinarie destul de ponosita langa perete, intre cele doua usi.
Gasesc hartia cu rezervarea pentru Mulhouse, incerc sa formez numarul pe tastatura numerica, nimic. Parca scrie ceva pe ecran, aha, atingeti ecranul. Bine, cum spui tu, masinarie. Nu e rau, ne cere sa alegem limba si apoi sa introducem numarul de rezervare. Iar ma reped la butoane, degeaba, trebuie sa folosesc tastele desenate pe ecran. In sfarsit totul e acceptat, aflam cat avem de platit, verificam ca intr-adevar aceasta rezervare nu a fost platita in avans, ok, primim instructiuni de plata: introduceti cardul si la aparitia mesajului pe ecran retrageti-l repede. Aoleu, daca il retragem incet ce se intampla? Nu riscam, dupa niste secunde lungi apare mesajul, il tragem repede afara sa nu ramanem fara el. Pe ecranul mare si colorat spune sa urmam instructiunile automatului bancar. Langa fanta unde am bagat cardul (unde e si tastatura numerica) este un ecran mic, monocrom 2*16 caractere pe care scrie sa introducem codul. Acum cod se refera la PIN, Cristina il scrie (e cardul ei) si dupa alte lungi momente de asteptare pe ecranul mare apare un mesaj favorabil. Avem camera 317 si pe ecran apar instructiunile si un cod de acces din 6 cifre pe care trebuie sa il folosim pentru a intra. Masinaria produce si un petic de hartie cu aceleasi informatii. Hmm.
La usa spre interior este o tastatura, codul este acceptat, ne vedem inauntru. Un hol de hotel complet pustiu, fara lumini aprinse (da, este ziua, dar de obicei la hotel le vezi aprinse si ziua), scaune pe mese acolo unde probabil dimineata se ia micul dejun. Camera 317, etajul 3, ma uit dupa lift - nu exista. Urcam scarile de lemn (aici este lumina) pe care bocancii nostri bocane ca la cabana. Ajungem, gasim camera, aceeasi tastatura, codul functioneaza, ne vedem inauntru.
Camera asemanatoare cu restul camerelor de Ibis-Buget in care am stat, dar si cu oarece deosebiri. O deosebire semnificativa: lumina la baie e cu buton nu cu senzor - la Lugano s-a stins lumina cand era Cristina inauntru, a mieunat, i-am strigat sa dea din maini. Alta deosebire: aici se poate deschide complet geamul, dar in schimb nu avem priveliste. La Lugano aveam priveliste extraordinara cu lac si munte, dar nu puteam fotografia decat prin geam. Am o grija cu peticul ala de hartie: notam numarul camerei si codul in ambele telefoane, sa nu ramanem pe afara. Odata lamurite aceste importante probleme ne pregatim de plimbarea fara rucsac prin oras. De bine ce ne-am pregatit ne intoarcem dupa cateva minute, de la colt pentru ca am uitat baterii de schimb si telefonul Cristinei.
Autobuzul din fata hotelului trece abia peste 17 minute, pornim pe jos. Apropos, intre statia de tramvai si hotel e un santier, se construiesc niste blocuri mici sau case mari, nu stiu sigur. Presupun blocuri. Chiar inainte sa ajungem in statia de tramvai ne depaseste si autobuzul. Nu conteaza, oricum mai dureaza putin pana sa vina si tramvaiul.
Mergem in centrul istoric al orasului, coboram la "Porte Jeune", oare cea mai recent construita poarta de intrare in oras? (prima data am confundat Jeune - tanara cu Jaune - galbena, abia mai tarziu am realizat eroarea). Apropos de istoria locului, cam toate statiile si denumirile de strazi sunt bilingve, in franceza si germana. Abia mai tarziu realizam ca suntem in Alsacia, o zona disputata in trecut intre germani si francezi.
Mai este putin soare, ne avantajeaza la unele fotografii, ne incurca la altele. Dupa vreo ora si jumatate de hoinarit printre diverse cladiri vechi cu tot felul de magazine la parter (ce vand in special bijuterii si haine) ne gandim ca ar cam fi timpul sa mancam. Ne asteptam vag la ceva probleme in a gasi ceva de mancare fara carne, dar nu ne asteptam sa nu gasim nici un reestaurant deschis. Cateva baruri, un bar de vinuri, niste fast-food-uri, o pizzerie care nu arata prea imbietor si cam atat? Un restaurant ce arata promitator ("Auberge des Franciscains", este inchis martea, al naibii ghinion. Ptiu drace!) Nu se poate asa ceva, suntem in Franta, patria gurmanzilor! E drept ca nu am vazut foarte multi rotofei in orasul asta, dar totusi, oamenii astia nu mananca decat acasa? Apelam la GPS, ne confirma ca majoritatea restaurantelor din preajma sunt in acel centru istoric, dar el saracul de unde sa stie ca ba sunt inchise, ba nu mai servesc mancare, ba.. Cine mai stie. Aha, vedem un restaurant, e si deschis, ne uitam la meniul afisat afara si ne razgandim: nu se vede nimic fara carne dar in schimb preturile au mult piper, nu intentionam sa mancam de 80 de euro.
Dupa inca vreo trei ture de centru vechi renuntam, alegem pe GPS Subway (acelasi fast-food unde am mancat la Bucuresti inainte sa ne urcam in tren) si pornim intr-acolo. Pe drum ne mai abatem spre ce pare sa promita mancare dar nu e nimic interesant. Ajungem la Subway, mancam fix acelasi tip de sendvis ca acasa, are acelasi gust. Nu asta ne doream, dar e o alternativa buna la foame.
In lumina faptului ca la hotel nu prea e receptie, realizam ca maine nu o sa putem lasa bagajele cat vizitam muzeul si ne gandim ca poate le putem lasa la gara, dar ca sa nu facem drumul de pomana a doua zi, mergem acum sa verificam. Luam tramvaiul de unde ne aflam pana la gara (o statie, dar nu stiam asta; chiar de stiam tot asa preferam suntem cam obositi dupa atata mers, in special in cautarea restaurantului) si acolo a doua dezamagire: nu se vede nici un semn de bagaje. Mergem la casa de bilete si Cristina afla trista realitate: au avut loc pentru bagaje de mana dar s-a desfiintat. Cum spune ea: uraciosii! Ne mai ramane speranta ca au loc pentru bagaje la muzeu. Asta e, luam tramvaiul catre hotel.
Pentru ca nu ne-am saturat de aventuri, plus ca vrem sa fim pregatiti pentru maine, decidem sa incercam un drum alterenativ. Urmatoarea statie dupa Dornach este numita "Musees" - Muzee, ne intereseaza sa vedem cum s-ar ajunge de la hotel la muzeu, poate nu e cazul sa mergem 700m pana la tramvai si apoi o statie cu tramvaiul, plus ca am impresia ca s-ar putea ca aceasta statie sa fie chiar mai apropiata geografic de hotel. Zis si facut, nu coboram la Dornach ci la urmatoarea statie, in pustiu si aproape bezna. E o parcare luminata langa statia de tramvai si cam atat. GPS-ul nu o cunoaste, dar daca mergem prin parcare am tine vag directia catre hotel. Intr-adevar, la capatul parcarii ne intalnim cu o strada ce apare si pe GPS, si pe care putem ajunge cu un mic ocol la hotel. Ocolul a fost chiar mai mic, la un moment dat gasim o alee pietonala catre alta strada si ajungem cam tot dupa 700m de mers. Nu e mai scurt, dar nici mai lung, si stim cum vom merge maine.
Inapoi: Lugano - Mulhouse
Scris in 2014, publicat in 2018-05-06 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro