gaitos.ro / Jurnale de calatorie / Bordeaux 2014 / Muzee in Mulhouse si drumul spre Paris

Bordeaux 2014: Muzee in Mulhouse si drumul spre Paris

Cite du train - Orasul trenurilor

Trebuie vizitat cu rucsacurile in spate, au avut garderoba dar nu mai au. Oricum ni se recomanda sa ne pastram hainele pe noi, a doua hala nu este incalzita.

Incurc putin lucrurile: ii spun Cristinei ca "nu pe aici" fix in dreptul intrarii, caci vad scris "Sortie" deasupra usii. Intrebam la ghiseu, m-am inselat, pe acolo era. Fetele (Cristina si cu cea de la ghiseu) fac putin haz de mine, semnul o fi pentru caz de incendiu.

Vizita incepe cu trenurile de vacanta (sau "de placere" ca la Caragiale?), ni se povesteste ca toti francezii au o pasiune pentru vacante si acum un secol trenul era numai bun de asa ceva. Vedem vagoane de clasa a treia de pe la inceput de secol destul de comode si vagoane luxoase de clasa intai. Un automotor pe linie metrica pentru voiajorii care vroiau sa ajunga la munte, si un plug pentru ca dupa ce s-a deschis linia si trenul mergea doar vara, s-a constatat ca iarna muntele e o destinatie si mai dorita.

Pe schiuri, la inceput de secol XX! (reclame de mers cu trenul la munte)

Mai departe este o locomotiva (cu aburi) rasturnata si nu pricep ce-i cu ea. Ma lamuresc rapid: arata reusitele rezistentei franceze in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aflam ca Rezistenta a distrus mai multe trenuri decat bombardamentele americane. Apropos de asta, in alta parte vedem ca in razboi au fost distruse cam 11000 de locomotive, iar dupa razboi americanii si canadienii au dat francezilor (aparent cadou?) cam 1300 de locomotive cu aburi, ce au fost chiar foarte bine-venite in situatia de atunci. Vedem una din aceste locomotive in muzeu (Mikado 141R) impodobita cu steagurile francez si american.

Tot in zona "de razboi" este si un adevarat "bou-vagon", marcat corespunzator: 8 cai sau 40 de oameni. Marcajul e cel specific de incarcatura pe vagon, nu o eticheta aplicata ulterior.

40 de oameni sau 8 cai (pe lung)

O locomotiva cu aburi este decupata partial in sectiune, impodobita cu leduri care arata cum circula caldura, aburul si apa, precum si o schita explicativa despre tractiunea cu aburi. Alaturi o alta locomotiva are rotile in miscare si se poate vedea cum actioneaza intreg sistemul de biele.

Vis-a-vis este o locomotiva electrica de curent continuu cu 4 motoare, si ea decupata si explicata.

Surprinzator de multe automotoare si multe construite la inceput de secol. Intre ele am vazut si un automotor Bugatti, de mare viteza (140km/h in serviciu comercial) cu 8 osii, 4 motoare pe benzina si post de conducere la mijloc: mecanicul statea in picioare pe o platforma mai ridicata si scotea capul intr-un fel de foisor in tavan.

Automotor Bugatti cu 8 osii - 140km/h viteza in serviciu comercial in 1934

Doua linii sunt dedicate Trans Europe Express - primul tren de mare viteza european, ce a inspirat si melodia omonima a grupului Kraftwerk. Din pacate aici nu au nimic din garnitura originala diesel, ci doar cateva vagoane din versiunea mai noua a trenului.

Undeva in curte am vazut o rama automotoare electrica din care a cumparat si CFR-ul nostru, Z6100. Am vazut acest tip de rama la Suceava-Burdujeni, in 2012, si din nou la Deva, tot in 2012.

Nu am vazut mai nimic legat de TGV, spun ei ca toate echipamentele TGV sunt inca in exploatare, deci nu au avut ce pune la muzeu. Este totusi amenajat un bord complet de locomotiva TGV cu tot cu explicatii.

Ar mai fi de povestit despre vizita, dar aceste randuri sunt scrise dupa o alta zi intreaga la Paris, deci deocamdata sa spunem ca este de ajuns.

Un vagon de metrou parizian la muzeu, cu reclamele de cand a fost scos din circulatie...
...inclusiv o reclama la Romania

Musee EDF Electropolis - Muzeul electricitatii

Dupa Cité du Train, am vizitat un muzeu al electricitatii, aflat chiar alaturi. Desi mai mic, acest muzeu are cutii pentru bagaje; daca stiam le lasam aici inainte sa vizitam muzeul trenurilor.

Pe scurt, este un muzeu construit in jurul unui vechi generator electric Sulzer, cu aburi, care este restaurat suficient incat sa fie vazut in miscare (actionat de un motor electric, desigur, dar totusi impresionant). Mai sunt cateva exponate electrice si electrocasnice, ceea ce ne permite sa aruncam o privire asupra modei sfarsitului de secol trecut in materie de aparatura "audio-video". Mai aflam de aici si ca Franta isi produce 80% din necesarul de energie electrica folosind centrale nucleare, asta pentru ca nu prea aveau combustibili fosili si vroiau sa-si pastreze independenta. Bravo lor! Ma gandesc ca decizia s-ar putea sa i se fi datorat lui de Gaulle. Sper pentru ei ca nu vor apuca pe panta Germaniei care isi inchide centralele nucleare si incepe sa reduca iluminatul public stradal din lipsa de energie.

Aparatura futurista din trecut
Exponatul principal
In miscare

Gata, am plecat. Suntem in TGV, la etaj deci vedem mai bine. Nu vom vedea prea mult, este 17:42, curand se va lasa intunericul.

Oras, case, boscheti pe langa linie. Nelipsitele "grafitti" pe toate zidurile de langa noi, chiar asa, pana si Elvetia era invadata de acest fenomen.

Casele sunt putin mai departe, am prins viteza printre suburbii, suntem inca pe linie clasica, dar deja depasim masinile. Ce-i drept, este inca localitate. Aici la etaj se simte mai puternic miscarea trenului, si curbele luate in viteza.

Din nou avem noroc, cel putin deocamdata: trenul este destul de liber, nimeni langa noi. Dupa soarele de mai devreme, acum cerul e acoperit de nori, oare mergem spre furtuna?

Peisaj tipic de tara: o sosea langa noi, campuri, palcuri de padure, cate o benzinarie. Dar pana sa termin de scris a aparut si un castel, urmat de un sat si alt castel. O fi un sat strajuit de doua castele? Nu, caci am trecut si de al doilea castel dar satul continua, trecem in goana printr-o gara, nu-i vad numele.

Campuri, cand arate, cand verzi, cand lasate cu paiele de anul trecut. Ca la noi, doar ca aici loturile par mai mari. Un copac stingher in mijlocul campului, la niste sute de metri de liziera padurii.

Nu mai vad soseaua, doar un drum de pamant ne insoteste. Am urcat deasupra campului pe un pod: traversam rapid doua sosele si un parau.

Chiar si pe linie clasica, trenul asta goneste, nu gluma. Din cate imi amintesc, viteza maxima pe linie clasica poate ajunge la 200km/h, poate n-am ajuns pana acolo dar macar un 160 tot avem. Obsesia vitezei. Si ironia la lucru: dupa ce am scris a incetinit trenul, ba mai mult se opreste. Aha, gara Belfort, am impresia ca intram pe LGV - linia de mare viteza.

De aici se aglomereaza, a trebuit sa ne intoarcem la locurile noastre, "cu spatele".

Ba nu, am gasit un loc liber in pozitia potrivita, la geam si "cu fata". In curand nu va mai fi mare lucru de vazut, dar profit cat se mai poate.

M-am convins ca suntem pe linia de mare viteza: au disparut semnalele laterale si se vad doar reperele zonelor de control. Toata semnalizarea este transmisa electronic si afisata in cabina mecanicului. Acceleram serios, probabil semnalul este 300, cale libera.

Alt viaduct, am numarat 4 sosele sarite intr-un hop.

Toata linia este protejata cu gard, in special contra animalelor. Trecerea cu 300km/h printr-un tunel cu o gramada de lumini pe pereti seamana cu efectul "warp" din Star Trek.

Peisajul e "obisnuit", de tara: campuri, cate un drum (drumuri trecute fie pe deasupra, fie pe dedesubt), in schimb oarecum mai interesant pentru mine este cum trec stalpii catenarei pe langa noi: cam unul la jumatate de secunda. Avioanele zboara cu viteza mai mult decat dubla, dar aici viteza nu mai e ceva abstract, vizibil doar in indicatiile instrumentelor de bord, ci este simtita direct, in defilarea peisajului, in trepidatiile vagonului (in ciuda sistemului foarte performant de suspensie), in suierul aerului si al rotilor.

Schimbarile de declivitate (urcare/coborare/palier) se simt precum curentii verticali in avion. Unde mai simti asa ceva pe calea ferata? A trecut un tren pe linia vecina: cele 2 locomotive si 8 vagoane (lungime totala 200m) au trecut intr-o secunda: viteza combinata e 600km/h. In realitate a fost putin peste o secunda, dar senzatia a fost de mai putin.

Pe vremuri oamenii se temeau ca la cele cateva mile pe ora cat atingeau primele trenuri se vor sufoca sau ii va lua ameteala. Ce ar fi zis aici?

Am incetinit, oare se apropie o gara? Da, Besançon.

Spuneam de soselele de pe deasupra liniei: una din conditiile necesare liniei de mare viteza este sa nu existe treceri la nivel cu nici un fel de drum. Mai mult, legenda spune (mai bine zis documentarele despre TGV spun) ca podurile rutiere peste liniile de mare viteza sunt echipate cu senzori care detecteaza daca parapetul este rupt (ceea ce implica probabilitatea ca un vehicul sa fi cazut pe sine) si in acest caz comanda oprirea trenurilor.

M-am intors la locul meu, s-a mai urcat ceva lume. Apropos, Mulhouse este totusi un oras important, trenul nostru pare ca s-a format (vorba vine, TGV-urile sunt mereu gata formate) chiar de acolo. Intrucatva ne asteptam sa vina de mai departe, Zurich sau Basel.

Cu toate acestea inca nu este aglomerat, oricum aici nu se pot da locuri in picioare. Totusi, noi am vazut mai demult un caz in care au fost mai multi care aveau acelasi loc: de fapt cineva se urcase in trenul gresit, aceeasi destinatie, alta zi! Asta da confuzie.

Nu e o problema ca nu mai vad afara, oricum e deja bezna. Poate warp prin vreun tunel sa mai vad pe geam.

Suntem probabil printre putinii pentru care calatoria este o destinatie in sine, majoritatea oamenilor din jur nu cred ca dau vreo atentie minunii tehnice pe care se bazeaza. Ii intereseaza doar destinatia. Dar nu este si asta marca unei tehnologii performante? De a inlesni, de a fi un mijloc, nu un scop in sine, de a ajunge sa nu mai fie bagata in seama. Atunci este firesc ca pentru majoritate sa nu aiba nici o importanta cum se petrece minunea, nici nu e minune, e ceva cotidian.

Dijon: linii si trenuri clasice, urmate de un scurt tunel la iesire. Din tunel pe viaduct, desigur, peste o sosea. O apa mare langa noi, se reflecta luminile orasului in ea. Cred ca e un rau, ar trebui sa ma uit pe o harta.

Solutii tehnice pentru comfortul calatorului: la toaleta este o priza pentru aparatul de ras construita astfel incat sa ofere si 230 de volti pentru aparatele europene, si 110v pentru cele americane. Cum distanta intre borne este mai mica la stecherele americane, o singura priza cu trei gauri aliniate poate fi folosita de oricare tip de dispozitiv.

Cu aceasta nota prozaica se incheie jurnalul din TGV, mai departe urmeaza Parisul.


Inapoi: Mulhouse
Urmeaza: Paris

Scris in 2014, publicat in 2018-06-10 de Mihai Gaitos - contactgaitos.ro